România condamnată la CEDO într-o cauză privind internarea medicală nevoluntară (I.M. c. România)

România condamnată la CEDO într-o cauza privind încălcarea dreptului pacientului de a participa în mod efectiv la procedura care a condus la internarea sa nevoluntară precum și pentru lipsa de apărare efectivă a acestuia, în analizarea de către instanță a cererii privind internarea medicală nevoluntară, conform dispozițiilor Legii 487/2002 (AFFAIRE I.M. c. ROUMANIE)

În data de 7 Aprilie 2026 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre de condamnare a statului Român, constatând încălcarea dreptului la apărare a unei persoane I.M. în procedura privind internarea medicală nevoluntară, reglementată la nivel național de dispozițiile Legii 487/2002 a sănătății mintale.

I. Situația de fapt

La data de 16 ianuarie 2022, reclamanta a fost preluată de poliție dintr-o stație de metrou și transportată cu ambulanța la Spitalul de Psihiatrie „XXXXX” din București.

Reclamanta nu și-a dat consimțământul pentru internarea voluntară în secția de psihiatrie, motiv pentru care la data de 17 ianuarie 2022, o comisie specială a spitalului a emis o hotărâre privind internarea medicală nevoluntară în conformitate cu dispozițiile art. 53 și urm. din Legea 487/2002, pe motiv că aceasta suferea de o tulburare psihotică (tulburare psihotică acută și tranzitorie, nespecificată), că reprezenta un pericol pentru sine sau pentru alții și că spitalizarea era necesară deoarece, în absența unui tratament adecvat, sănătatea sa mintală s-ar fi putut deteriora grav.

Hotărârea Comisiei medicale a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească din 18 ianuarie 2022 a Judecătoriei Sectorului X București. În cadrul procedurii în fața acestei instanțe, reclamanta a fost reprezentată de un avocat din oficiu, dar nu i s-a oferit posibilitatea de a fi audiată personal și nici nu a putut lua legătura cu avocatul ce i-a fost desemnat din oficiu în vederea pregătirii unei apărări efective. Instanța de fond a confirmat propunerea Comisiei medicale și a dispus internarea medicală nevoluntară a petentei.

Reclamanta a formulat o cale de atac împotriva hotărârii instanței de fond, reclamând, printre altele, faptul că nu a fost audiată de prima instanță și că nu a beneficiat de o asistență juridică efectivă, însă și această cale de atac i-a fost respinsă ca nefondată, printr-o hotărâre definitivă din 25 februarie 2022 a Tribunalului București, pe motiv că nu era necesar ca reclamanta să fie audiată, deoarece concluziile comisiei medicale erau suficiente pentru a justifica internarea medicală nevoluntară.

Reclamanta a fost externată din Spitalul de psihiatrie la data de 2 februarie 2022.

II. Capetele de cerere invocate

a) Reclamanta invocă, în temeiul articolului 3 din Convenție, tratamentul inuman și degradant la care a fost supusă în timpul detenției sale involuntare în secția de psihiatrie, unde a fost ținută timp de 19 zile într-o cameră împreună cu alți 12 pacienți, fără posibilitatea de a ieși la aer curat. De asemenea, reclamanta se plânge că, în timpul detenției sale psihiatrice, a fost supusă periodic unor examinări corporale obligatorii și unui tratament medical obligatoriu și i s-a interzis să ia legătura cu familia sa.

b) Reclamanta se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, de caracterul ilegal al detenției sale obligatorii timp de 19 zile în secția de psihiatrie. Ea susține că deciziile administrative și judiciare privind internarea sa obligatorie într-o secție de psihiatrie nu se refereau la niciun element factual obiectiv care să demonstreze că suferea de o tulburare psihică gravă care necesita internare sau că reprezenta un pericol real pentru ea însăși sau pentru alții.

c) De asemenea, ea se plânge, în temeiul articolului 5 alineatul (4), de caracterul formalist și superficial al procedurilor de control judiciar și de apel privind decizia de internare forțată luată în privința sa. Ea consideră că procedurile în fața instanțelor naționale au fost inechitabile, în special deoarece nu a fost ascultată și nu a beneficiat de o asistență juridică eficientă, familia sa fiind informată cu privire la internarea sa nevoluntară abia după ce aceasta fusese deja decisă.

III. Analiza Curții Europene a Drepturilor Omului

1. Deși reclamanta a fost informată cu privire la data ședinței, nu i s-a transmis niciun document și nicio informație cu privire la drepturile sale procedurale, nici măcar faptul că i-a fost desemnat un avocat din oficiu pentru a o reprezenta în cadrul procedurii.
2. Instanțele naționale au concluzionat că audierea reclamantei nu era necesară din cauza stării sale de sănătate. Este adevărat că spitalul a declarat că starea de sănătate a reclamantei nu permitea desfășurarea interogatoriului acesteia la sediul instanței, însă acest lucru nu implica, în opinia Curții, cel puțin la prima vedere, o imposibilitate absolută pentru autorități de a o audia pe reclamantă.
3. Cu toate acestea, instanțele interne nu au explicat de ce a considerat că nu era necesar să o audieze pe reclamantă la sediul unității medicale, așa cum permitea articolul 62 alineatul (2) din Legea nr. 487/2002.
4. Întrucât nu a putut fi audiată, reclamanta nu și-a putut apăra interesele personal în cadrul procedurii. Rămâne de examinat dacă interesele sale au fost apărate în cadrul procedurii prin intermediul reprezentantului său (avocatul desemnat din oficiu).
5. În acest sens, trebuie menționat că, cu puțin timp înainte de ședința din 18 ianuarie 2022, a fost desemnat un avocat din oficiu pentru a o reprezenta pe reclamantă. Deși instanța a solicitat baroului să transmită avocatului informațiile necesare pentru a o putea contacta pe reclamantă, din dosar nu reiese în niciun fel că acest avocat ar fi luat legătura cu interesata înainte de ședință pentru a o informa cu privire la procedură sau la drepturile sale ori că s-ar fi familiarizat cu situația acesteia sau cu circumstanțele spitalizării sale.
6. În fața instanței, acest avocat a susținut, doar pe baza documentelor din dosar, că audierea reclamantei nu era necesară.
7. Mai mult de atât, el s-a declarat de acord cu cererea de internare medicală nevoluntară, fără a fi contactat-o pe reclamantă.
8. În absența oricărui contact cu reclamanta, nu se poate considera că avocatul din oficiu a fost în măsură să reprezinte în mod efectiv interesele clientei sale. CEDO subliniază că o astfel de reprezentare este incompatibilă cu cerința impusă în jurisprudența sa de a asigura persoanelor care suferă de o tulburare mentală o reprezentare menită să le garanteze o participare efectivă la procedură (a se vedea M.S. c. Croația (nr. 2), § 154, și Martinez Fernandez, § 68).
9. În sfârșit, într-o situație precum cea din speță, în care pacienta nu a fost audiată și nu a fost contactată de avocatul din oficiu, care a consimțit la cererea de internare fără rezerve și fără nicio critică în acest sens, instanța ar fi trebuit să se întrebe cu privire la eficacitatea apărării (a se vedea N. c. România, § 196).
10. Curtea este conștientă de faptul că procedura de internare forțată a unei persoane trebuie să se desfășoare într-un termen foarte scurt. Cu toate acestea, cerința de rapiditate nu trebuie să conducă la o îndeplinire formală a cerințelor procedurale. În speță, Curtea consideră că deficiențele cumulate identificate mai sus demonstrează că reclamanta nu a participat în mod efectiv la procedura care a condus la internarea sa nevoluntară, astfel cum prevede articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Convenție.

IV. Concluzie

Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în unanimitate, declară admisibilă plângerea referitoare la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Convenție și inadmisibilă restul cererii; constată că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Convenție; constată că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, 4.000 EUR (patru mii de euro).

Tot în sensul celor analizate anterior, Curtea a readus în discuție constatările Comitetului pentru Prevenția Torturii, relevante în acest sens. În raportul său din 5 octombrie 2023, întocmit în urma vizitei ad-hoc efectuate în România în perioada 19-30 septembrie 2022, care a vizat tratamentul pacienților privați de libertate în instituțiile psihiatrice, inclusiv la Spitalul „XXXX”, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor Inumane sau Degradante („CPT”) a constatat, în ceea ce privește acest spital, că procedurile ofereau puține garanții pacienților. Acesta a remarcat că, în 2022, niciun avocat din oficiu desemnat să reprezinte pacienții nu s-a deplasat la spital pentru a se întâlni cu clientul său înainte de ședința de judecată. În plus, avocații desemnați din oficiu nu ar fi contestat niciodată măsura de internare forțată propusă și nici nu ar fi solicitat dovezi suplimentare sau un alt aviz medical. Instanțele sesizate ar fi admis întotdeauna cererile de internare forțată.

Notă: Prezentul articol reprezintă un rezumat propriu al autorului cu privire la aspectele pe care le-a considerat importante din conținutul hotărârii I.M. c. ROUMANIE, traducerea fiind realizată din limba franceză, în regie proprie. Pentru a accesa forma oficială a hotărârii puteți accesa link-ul https://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-249519.